Clasa Aves
Posted by
Dintre toate vertebratele terestre, păsările constituie grupul cel mai bogat în specii, întrunind aproximativ 73% din totalul acestora. apărute de mai multe milioane de ani din strămoși reptilieni, ele au evoluat continuu, ocupând întreaga suprafață a planetei, cu cele mai variate medii de viață, fapt care a dus la o mare adaptare a formelor lor de adaptare. Aceasta a fost posibil datorită a două caracteristici esențiale:
- Capacitatea zborului, care a dat posibilitatea păsărilor de a se deplasa prin cele mai eficiente mijloace, indifrent de barierele naturale existente
- Însușirea homeotermiei (temperatură corporală ridicată și constantă), datorită căreia păsările au avut capacitatea de a ocupa până și ținuturile din climatul cel mai aspru.
Acest blog prevede o clasificare cenerală a păsărilor lumii și vă face cunoștință cu cele mai importante grupe de păsări existente pe Terra.
După mamifere, păsările reprezintă grupul cel mai evoluat dintre vertebrate. Ca și mamifere, ele provin dintr-o ramură reptiliană și păstrează unele caractere specifice acestora.
Asemenea mamiferelor, păsările sunt animale homeoterme. pielea corpului lor estee acoperită cu pene, iar membrele anterioare sunt transformate în aripi; cu excepția unor grupe ca struții și altele, toate sunt capabile de zbor.
Corpul are în partea anterioară ciocul acoperit de un înveliș cornos (ramfoteca), în care se deschid de regulă narinele. Păsările fosile aveau dinți fixați pe maxilare; cele actuale sunt lipsite de dinți.
Datorită dezvoltării ochilor, orbitele sunt foarte voluminoase. dic cauza transformării membrelor anterioare în aripi, ciocul a înlocuit în bună parte funcția „mâinii”, capul a căpătat o foarte mare mobilitate, iar gâtul s-a alungit.
Ca o consecință a adaptării la zbor, membrele anterioare s-au modificat mult, unele oase carpiene și metacarpiene reducându-se la un număr sau sudându-se. Degetele s-au redus și ele ca număr și mărime, în afara celui de-al doilea care s-a alungit foarte mult, pentru realizarea unei aripi cât mai dezvoltate realizării îndeplinirii funcției zborului. În acelașă scop, scheletul s-a dezvoltat mult, iar articulațiile s-au sudat în bună parte.
Oasele bazinului au suferit o mare alungire fuzionând cu regiunea corespunzătoare a cooanei vertebrale, pentru a realiza rigiditatea necesară atât funcției zborului, cât și a poziției bipede caracteristică păsărilor.
Membrele inferioare sunt acoperite de niște formațiuni cornoase sub formă de solzi, uneori învelite cu pene, și sunt adaptate la mers, alergat, sărit, cățărat, înot, scurmat, mersul pe frunzele plutitoare, imobilizat prada etc.
Sistemul respirator este adaptat specificului de viață a păsărilor, plămânii fiind astfel în strânsă legătură cu sacii aerieni (prelungiri ale bronhiilor, membranoase ca structură, care pătrund prin diferite organe interne sau chiar până în interiorul oaselor goale ale scheletului. Acești saci au o importanță deosebită în efectuarea mecanică a schimbului de gaze, care se face sincronizat cu mișcările aripilor. Aerul inspirat cedează o parte din oxigen plămmânilor, apoi trece în sacii aerieni; la expirație mai oxigenează încă odată plămânii înainte de a fi evacuat. este vorba de respirația dublă specifică păsărilor.
Rolul sacilor aerieni este multiplu. Datorită lor, puii sunt capabili să facă mișcările necesare perforării cojii oului și să eclozeze; tot ei micșorează greutatea specifică a corpului, permițând un zbor mai ușor sau plutirea păsărilor pe apă; totodată împiedică supraîncălzirea mușchilor în timpul zborului, amortizează șocul contactului corpului cu apa la speciile care plonjează etc.
Sistemul circulator este mai perfecționat decât la clasele inferioare. Inima este mare și puternică, formată din patru cavități, fiind așezată în centrul cutiei toracice, ca adaptare pentru menținerea unui echilibru cât mai perfect în timpul zborului. Circulația sângelui este dublă și completă, adică sângele trece de două ori prin inimă pentru a se răspândi în tot corpul, iar în vederea unei cât mai optime utilizări a oxigenului, sângele venos este complet separat de cel arterial.
Metabolismul la păsări este în general foarte ridicat, schimbul energetic făcându-se cu o mare intensitate. Datorită acestui fapt, temperatura corpului este mult mai ridicată în comparație cu cea a mamiferelor, fiind în medie de 42ºC, dar poate ajunge la unele specii până la 45ºC.
Vezica urinară lipsește, urina fiind semisolidă și eliminându-se odată cu produsele fecale.
Aparatul digestiv se caracterizează printr-o accentuată dezvoltare a pipotei, care îndeplinește rolul de stomac triturator, maxilarele neavând funcție de masticare, acestea fiind lipsite de dinți. Proventriculul stomacul glandular, este partea superioară a stomacului păsărilor. Primește hrana de la esofag și secretă HCl, mucus și pepsinogen care, în reacție cu HCl, devine pepsină.
Ovarul și oviductul drept sunt reduse, ca adaptare pentru depunerea ouălor mari, fiind funcționale numai cele din partea stângă a corpului. La masculi, ambele testicule sunt funcționale.
Înmulțirea se face prin ouă, din care - după o perioadă de incubație care diferă de la o specie la alte - ies puii. aceștia sunt de duă categorii:
1. Nidicoli - când sunt lipsiți de puf, sunt orbi, și nu pot părăsi cuibul, depinzând în totalitate de părinți pentru a se hrăni până la o anumită vârstă și
2. Nidifugi - când au puf și văd, și pot părăsi cuibul încă din primele zile de după ecloziunea din ou, fiind capabili să se hrănească singuri.
Cu excepția megapodidelor, un grup de păsări primitive din Australia, și a unor păsări parazite, toate păsările își clocesc singure ouăle.
Modul specific de viață al ouălor a dus la dezvoltarea organelor de văz și de auz, care au atins o deosebită perfecțiune. Organul mirosului la marea majoritate a păsărilor este mai slab, fiind mai puțin util acestora.
Tegumentul este în general lipsit de glande. Există doar două glande, numite uropigiene, situate în zona coccigiană, prezente la majoritatea speciilor, având un rol important (funcțional) în secreția unei substanțe adipoase necesare impermeabilizării penajului.
Bogăția centrilor de asociație ai emisferelor cerebrale mari, cât și dimensiuni la care a ajuns cerebelul, ca organ care răspunde de mișcările complicate efectuate în timpul zborului, indică deasemenea gradul de dezvoltare al clasei păsărilor.
Deși din punct de vedere morfo-anatomic păsările reprezintă o organizare omogenă specifică, obiceiurile și adaptările lor sunt foarte diferite, adecvate celor mai variate medii pe care le-au cucerit, pe întreaga suprafață a Terrei.
Pentru înțelegerea caracteristicilor menționate la fiecare specie, se vor căuta să se prezinte elementele ce ajută la identificarea lor.
Prezentarea topografică a păsărilor. Capul are forme și mărimi variabile în comparație cu corpul. la partea lui anterioară se află ciocul, alcătuit din cele două mandibule, superioară (1) și inferioară (2) - vezi figura alăturată - de la baza ciocului pe partea superioară a capului, urmează fruntea (3), creștetul (4) și ceafa (5). sub mandibula inferioară urmează bărbia (6).Pe părțile laterale capul prezintă mai multe regiuni. Porțiunea dintre baza ciocului și până la ochi se numește lorum (7). În jurul ochilor se află cercurile orbitale (8), deasupra lor se află sprânceana (9), banda capului (10) și dunga creștetului (11), iar în spatele lor regiunea auriculară (12). Peste ochi trece banda oculară (13) de regulă de culoare neagră. Sub ochi se află obrajii (14). Între obraji, pe de o parte,bărbie și gât, pe de altă parte „mustața” (15).
Capul este legat de trunchi prin gât - superior (16) - inferior (17). De o parte și de alta a gâtului sunt laturile gâtului (18).
Trunchiul păsărilor se compune din: dorsal, în continuarea gâtului, se află spatele (19), care se sfârșește cu crupiomul (20). Ventral, pornind de la gâtul inferior, este pieptul anterior (21), apoi pieptul posterior (22), care se continuă cu abdomenul (23) și se termină cu regiunea cloacală (24).
Sub aripi, pe o parte și alta a trunchiului se găsesc flancurile corpului (25). În partea posterioară a corpului - regiunea codală (26).
Aripile, sunt de o parte și de alta a corpului, inserate la partea anterioară a trunchiului, prin centurile scapulare.
Membrele posterioare, sunt orientate spre partea posterioară a trunchiului, la care se inseră prin centurile pelviene. Partea de obicei vizibilă a piciorului este tarso-metatarsul (27) și degetele cu unghiile (28). Unele specii, în special dintre limicole, au și porțiunea inferioară a tibio-tarsului vizibilă.
Repartiția penelor pe corp. Alcătuirea unei pene este dată în figura 2.
După ajungerea completă la maturitate, pana nu mai conține nicio celulă vie, fiind complet keratinizată.
Numărul penelor ce acoperă corpul păsărilor, variază cu specia. Mai jos este dat un tabel privind câteva specii și numărul de pene de pe corp.
Deși penele acoperă unifor corpul păsărilor, ele nu cresc decât pe anumite porțiuni ale suprafeței lui.
Remingele sunt penele mari ale aripii., care servesc pentru zbor și care se fixează în lungul oaselor și ale acelora corespunzătoare mâinii. Cele primare sunt cele mai lungi (1) - vezi figura alăturată - fiind și cele mai importante pentru îndeplinirea funcției de zbor. Numărul lor variază între 8-12. La unele specii de păsări, prima reminge primară este mai mică sau uneori mult redusă, adesea părând doar un rudiment. La alte specii ea lispește complet. Când este prezentă, constituie un criteriu foarte important pentru recunoașterea anumitor specii de păsări.
Remingele secundare (2) continuă remingele primare spre baza aripii și ele se inserează la antebraț, anume la partea externă a osului cubitus. Numărul acestor reminge variază între 5-40. Sunt mult mai scurte și mai puțin rigide decât remingele primare. Remingele terțiare (3), sau scapulare, cresc în regiunea osului humerus, acoperind umărul și partea superioară a spatelui.
Remingele Policarului (4), sunt niște pene mici, tari, care se inserează la oasele corespunzătoare primului deget al aripii, de regulă în număr de 3 sau 4, excepțional 6. ele poartă numele de alula sau spuria și servesc pentru a da penelor aripii o rigiditate cât mai mare în timpul zborului, apăsându-le la bază, dar și pentru ușurarea unor manevre în mișcarea aeriană.
Tectricele sunt penele care învelesc aripa deasupra și dedesubtul ei, fiind bine sudate unele de altele. În acest fel dau aripii eficacitate în zbor. Supraalarele mari (5) se află imediat deasupra remingelor primare și secundare, acoperind baza acestora, ele fiind în același număr ca și remingele. Supraalarele mijlocii (6) se află deasupra supraalarelor mari și ele pot fi mai reduse ca număr în regiunea supraalarelor mari primare. Supraalarele mici (7) se află deasupra supraalarelor mijlocii, fiind de regulă dispuse în trei șiruri: supraalarele marginale (8) continuă spre bordul aripii supraalare mici și ele ocupă pliul aripii.
Pe fața inferioară, aripa prezintă subalarele mari, mijlocii și mici, precum și tectricele marginale subalare. Marile și mijlociile subalare sunt de formă concavă
și asta pentru a adera cât mai bine pe suprafața ventrală a remingelor, dând aripii o formă aerodinamică.
Regiunea humerală este acoperită deasupra de tectricele humerale superioare superioare, iar dedesubt de axilare sau de tectricele humerale inferioare.
Rectricele sunt penele mari ale cozii, având și ele un număr variabil, în funcție de specie sau grup. Ele servesc drept cârmă. La partea lor superioară, baza rectricelor este acoperită de penele supracodale, iar la partea inferioară de cele subcodale.
În afara acestor pene obișnuite, unele păsări mai pot avea pene sub forma unor peni rigizi, numite vibrise, dispuse la baza cicului, care le ajută la detectarea și capturarea insectelor în zbor. Altele au niște pene asemănătoare îndeosebi la rădăcina mandibulei superioare care acoperă nările. În perioada împerecherii, multe păsări prezintă pene modificate, în special în regiunea dorsală; aceste pene sunt ornamentale și sevesc la atragerea partenerului de gen opus.
TIPURI DE PICIOARE LA PĂSĂRI
 |
 |
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu